Regresia somnului – Cum îmi ajut copilul să doarmă din nou bine?

Află cum să-ți ajuți copilul să doarmă din nou bine, atunci când trece prin regresia somnului. E simplu atunci când înțelegi cum funcționează. Și nu, nu ai nevoie de tabele și rutine complicate! 

Am invitat-o pe Diana Rațiu, consultant în somnul copiilor între 0-6 ani, să ne răspundă la întrebările primite de la mame, legate de regresia de somn a bebelușilor. 

1. Ce e renumită „regresie a somnului” care sperie mamele de pretutindeni?

Regresia somnului este o perioada de timp în care copilul, care avea un somn bun și liniștit, începe să se trezească noaptea mai des, să își scurteze somnurile de peste zi sau chiar să sară cu totul somnul de zi. De obicei este o modificare bruscă și poate să dureze între 2 și 4 săptămâni, depinde de fiecare copil.

Mie îmi place să spun că regresia este de fapt o “progresie” și asta pentru că, regresia somnului  se suprapune cu perioada în care copilul trece printr-o nouă etapă de dezvoltare, dobândește achiziții importante, atât fizice cât și cognitive sau poate fi o consecință a acestora.Faptul că învață multe lucruri noi într-o perioada scurtă de timp, le poate afecta somnul. Creierul lor este atât de ocupat cu asta, încât somnul nu este o prioritate pentru ei. 

Cele mai cunoscute regresii de somn sunt cele de la 4, 8 și 12 luni, acestea reprezentând niște momente cheie în dezvoltarea copilului, cum ar fi: dezvoltarea sistemului nervos, alimentația, motricitatea, anxietatea de separare.

2. Chiar trebuie să treacă fiecare copil prin regresia somnului înainte de orice achiziție mentală majoră?

Fiecare copil este unic, astfel că și experiență este diferită. Nu toți copiii au același ritm în dezvoltare, nu toți trec prin aceste regresii în același timp. Ba mai mult, la unii bebeluși, această regresie se simte mai mult, la alții mai puțîn sau de ce nu, deloc. În general, copiii care au deja o fundație sănătoasă de somn, obiceiuri bune și au parte de un somn odihnitor și mai puțîn fragmentat, trec mai ușor peste aceste perioade.

Regresiile de somn nu afectează toți bebelușii în același mod, ci și în funcție de temperamentul fiecăruia, de controlul intern pe care îl are și de asocierile de somn însușite. În plus, sunt mămici ce menționează că regresia nu mai trece și atunci chiar se ridică un semn de întrebare.

Schimbările care apar în timpul regresiilor de somn pot deveni un obicei, se pot crea asocieri noi de somn și asta duce întotdeauna la un copil obosit, care, odata intrat in acest cerc vicios, pare că nimic nu mai funcționează pentru el

3. Pot să fac ceva să evit regresia somnului pentru bebelușul meu?

Dacă ne gândim că regresia somnului se suprapune cu etapele dezvoltării copilului sau poate apărea ulterior apariției unor achiziții noi, asta s-ar traduce prin faptul că nu putem evita această perioada, întrucât este un proces natural, normal, este chiar un motiv de bucurie să vedem cum copilul crește și se dezvoltă armonios.

Putem însă diminua aceste “efecte” evitând supra-oboseală. În general, oboseala este inamicul numărul 1 al somnului, căci scade toleranță bebelușului la schimbare și nu mai poate fi la fel de receptiv cum ar trebui. Când este obosit, are nevoie și de mai multe “ajutoare” din partea părinților să adoarmă. Dacă, până atunci, adormea relativ singurel, în condiții de oboseală nu mai face acest lucru și trebuie ajutat. Cu cât este ajutat mai mult, cu atât începe să se formeze o asociere, un nou obicei. Deci, ne întoarcem la asocierile de somn, pare că ele ar fi cauza multor “probleme”.

4. Trece regresia de la sine sau pot să fac ceva special ca să o scurtez? Cum să ajut copilul să doarmă din nou bine, fără chin și lacrimi?

În perioada schimbărilor este important să păstrăm rutina și programul și să nu ne abatem prea mult de la obiceiurile (bune) deja create. Cu siguranță asta îl ajută pe copil: să-i transmitem același mesaj cu ajutorul căruia el înțelege din ce în ce mai bine rutină și asta îi oferă siguranță și familiaritate.

Dacă pentru el somnul nu este o prioritate, pentru părinți trebuie să fie, somnul nu este și nu va fi niciodată opțional.

Aș vrea să fac referire puțin la regresia somnului de la 4 luni, întrucât este una dintre cele mai “grele” și aș vrea să explic și de ce: această vârstă a bebelușului vine cu schimbări importante, creierul bebelușului se dezvoltă foarte repede.

Una dintre cele mai importante schimbări este maturizarea ritmului circadian, asta însemnând că ciclurile de somn ale bebelușului încep să semene tot mai mult cu cele ale adulților. Modificarea somnului la patru luni este permanentă.

Etapa „doarme ca un bebeluș” se încheie și nu mai revine.

Mai mult, de la patru luni, bebelușul nu va mai dormi la fel de mult că înainte și nu va adormi oriunde și oricând, cum o făcea până acum.Această schimbare indică o dezvoltare a creierului bebelușului tău și se manifestă prin faptul că va alterna mai des somnul profund cu cel superficial, exact cum fac adulțîi.

5. Cum ajutăm concret bebelușul în această “regresie”? 

Este important să punem copilul la somn la ora potrivită, să întocmim un program și o rutină a somnului de la care să nu ne abatem, să acordăm o atenție sporită semnalelor de somn și nu în ultimul rând a  mediului de somn. De evitat să creați asocieri noi de somn, oferiți confort după cum este necesar, dar fără să începeți să restabiliți vechi obiceiuri nesănătoase de somn. Evitați să îl legănați sau să îl alăptați până adoarme. De asemenea, dacă renunțase la suzeta, ar fi indicat să nu introduceți iar suzeta în timpul unei regresii de somn.

6. Mai apar regresii după 2 ani?

Studiile spun că regresiile de somn sunt până în 2 ani când copilul deja a parcurs niște etape cheie în dezvoltarea sa, etape care au adus cu ele multe schimbări și care nu s-ar fi putut produce fără un aport constant din partea părinților.

Copii sunt diferiți, nu au același temperament și nici o dezvoltare liniară: unii își dezvoltă mai repede capacitățile fizice, alții limbajul, alții abilitățile manuale. Cu alte cuvinte, nu putem spune că există un calendar cu toate salturile și puseele și regresiile, trebuie să fim deschiși și informați că să ii putem ajută cum știm noi mai bine.

7. E grea regresia pentru copii, dar e la fel de groaznică pentru părinți.

Ce pot să fac eu ca mama pentru mine, ca să trec și eu cu bine prin aceste perioade? Îmi poți da niște sfaturi?

Mama nu ar trebui să renunțe nicio clipă să se gândească la ea, pentru că dacă mama nu e bine, nici copilul nu e bine. Recomand să menținem un echilibru între cât și cum ajutăm copilul și să acordăm o atenție sporită obiceiurilor sănătoase de somn încă după naștere. 

Regresia nu este un moment de care să ne fie frică sau din cauza căreia trebuie să stăm pe ace. Nu o punem în calendar, nu o așteptăm, nu vine azi și trece mâine. Fiecare mama și fiecare copil resimte altfel fiecare schimbare, important este să ne relaxăm și să avem încredere în noi și în copilul nostru că va trece cu ușurință peste toate aceste mici hopuri.

Fiecare bebeluș are un ritm natural individual, existând oricând posibilitatea că atitudinea și comportamentele să se schimbe odată cu dezvoltarea lui. De aceea, este foarte important să fim atenți la toate momentele din viață celui mic în care pot interveni modificări în rutină de odihnă.

Tu, mămico, profită de orice gură de aer și simte-te bine: bea o cafea, uite-te la serialul preferat când prinzi puțîn timp liber, dormi când doarme bebelușul, bucură-te de lucrurile mici, da-te cu ruj dacă asta te ajută să te simți bine, poartă sandalele preferate și sigur asta te va ajută să fii mai fericită și împlinită.

Acest articol este preluat de pe site-ul www.kidsdecor.ro

A fost un interviu foarte provocator despre un subiect arzător ( 31 mai 2022 )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *